Autor: Petru Ciucur (preluat cu permisiune)

Tulburările de personalitate [caracteriale] sunt afecțiuni nedatorate unei patologii organice sau altei boli psihice, care întrunesc următoarele caracteristici:

• atitudini și comportament evident dizarmonice care se validează într-o gamă largă de situații personale și sociale
• durabilitate, constând în episoade prelungite și nelimitate în timp de boala psihică
• simptomele apar în copilărie sau adolescență, ele persistând în viața adultă
• tulburarea determină un disconfort subiectiv care devine evident mai ales în stadiile mai tardive ale afecțiunii
• afectarea semnificativă a performanțelor profesionale și sociale, dar nu obligatorie.

În DSM IV (The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders – Manualul statistic si de diagnostic al tulburărilot mentale) tulburările de personalitate sunt grupate în trei subcategorii denumite clustere.

• Clusterul A – Caracterizat prin bizar și excentricitate

• tulburare paranoidă
• tulburare schizoidă
• tulburarea schizotipală

• Clusterul B – Caracterizat prin teatralitate, expresie emoțională intensă și instabilitate

• tulburarea antisocială
• tulburarea borderline
• tulburarea narcisică
• tulburarea histrionică

• Clusterul C – Caracterizat prin anxietate și îngrijorare

• tulburarea evitantă
• tulburarea dependentă
• tulburarea obsesiv-compulsivă

Trăsături temperamentale predispozante pentru tulburările de personalitate:

• Pentru Tulburările din Clusterul A:

• Retragere socială
• Suspiciozitate
• Stil de comunicare ambiguu

• Pentru Tulburările din Clusterul B:

• Impulsivitate
• Extroversie
• Abilitate de disociere a gândirii față de reacțiile afective negative

• Pentru Tulburările din Clusterul C:

• Neuroticim
• Evitarea traumei.

Jorg Muller (psihiatru si preot) descrie “Comportamentul religios greșit” în cinci ipostaze. Patru dintre ele descriu din experiența sa tulburări de personalitate.

• Comportamentul religios greşit – Urmarea unei false imagini despre Dumnezeu
• Comportamentul religios greşit – Caracterul Isteric [Histrionic]
• Comportamentul religios greşit – Caracterul Obsesiv
• Comportamentul religios greşit – Caracterul depresiv
• Comportamentul religios greşit – Caracterul Schizoid

Poate ar mai bine ca titlul articolului să fie pur şi simplu “Tulburările de personalitate”. Mă gândesc la faptul că unii dintre semenii noştri – creştini – ar putea fi “tulburaţi” de afirmaţia: “creştinii pot suferi de tulburări de personalitate”. Supărarea poate proveni din concepţia biblică a transformării fiinţei ca urmare a naşterii din nou. Conform unui verset din Cartea Sfântă, ca urmare a transformării spirituale, toate lucrurile s-au făcut noi. Ceea ce eram în trecut a dispărut, iar acum suntem fiinţe – creaţii – noi. Cu siguranţă este un adevăr teologic foarte puternic şi bine susţinut şi argumentat (dar de cele mai multe ori prost înţeles).

Nu doresc să intru foarte profund în teologie, ci doar să prezint succint un tabel cu cîteva concepte cheie necesare. Tabelul este preluat din “O teologie a consilierii creştine” de Jay E. Adams.

Sfinţirea este un proces. Sfinţirea se aseamănă cu convertirea în faptul că omul nu mai joacă rolul pasiv pe care îl are în regenerare. Omul colaborează cu Duhul Sfânt pentru a-şi schimba vechile tipare de gândire şi comportament, deoarece acestea îi produc acum disconfort, sentimente de vinovăţie (ruşine) etc. Este resimţită nevoia unei manifestări conforme cu noua identitate (regenerare – din Adam în Christos), datorită faptului că s-a realizat o răscumpărare din “felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri”. Moştenirea poate fi de tipul şi-şi sau ori-ori. Adică predispozantă şi influenţată de mediu sau ori una, ori alta. Tulburările de personalitate fac parte din ceea ce moştenim de la părinţii noştri (ca predispoziţie, educaţie sau ambele). Necesitatea debarasării de povara moştenirii nu vine doar din interior, ci şi din exterior, de la confraţii în credinţă, uneori într-un mod terapeutic, alteori într-un mod necizelat, lipsit de căldură sufletească.

Astăzi se recunoaşte importanţa predispoziţiei constituţionale în apariţia multor afecţiuni somatice şi psihice şi nu se mai poate nega rolul hotărâtor al predipoziţiei în determinarea unora dintre personalităţile dizarmonice. Ca şi alţi autori, Binder deosebeşte psihopatiile de dezvoltările patologice ale personalităţii de tip psihogen. Primele constituie manifestări patologice determinate de predispoziţie în timp ce dezvoltările psihogene apar ca personalităţi anormale rezultat al influenţei condiţiilor defavorabile de mediu.

În ceea ce priveşte rolul educaţiei şi al mediului social în înţelesul larg al cuvântului, Kerbikov, împreună cu Ghindikin, înclină să admintă posibilitatea intervenţiei factorilor amintiţi atât în dezvoltarea şi accentuarea trăsăturilor psihopatice primare (înnăscute), cât şi în formarea de către aceşti factori a altor particularităţi (secundare, câştigate) care completează pe primele în tabloul clinic. Condiţiile externe nu numai că pot scoate în evidenţă, întări sau completa trăsăturile patologice moştenite, ci ele pot să şi determine de sine stătător un tip sau altul de personalitate dizarmonică.

Autorii susţin acest punct de vedere pe baza stabilirii prin studii catamnestice a unor corelaţii între particularităţile deformaţionale ale personalităţii şi condiţiile de mediu. Exemplificând diversele posibilităţi de structurare a tipurilor de personalităţi dizarmonice, Kerbikov arată trei din observaţiile sale ilustrative:

• fetiţa “idol al familiei” având ca trăsături de caracter irascibilitatea, atitudinea capricioasă faţă de cei din jur, crescută în condiţii de mediu familial care-i cultivau meritele, de recunoaştere şi evidenţiere continuă a calităţilor, la vârsta adolescentă s-a conturat ca o personalitate egoistă care pretindea recunoaşterea şi care a căpătat caracteristicile personalităţii isterice (histrionice);
• fetiţa “cenuşăreasa familiei” închisă, timidă, neliniştită, bănuitoare, a cărei copilărie a fost întuncată de jigniri nedrepte, bătăi, batjocură, la adolescenţă a căpătat caracteristicile unei personalităţi inhibate astenice, iar atunci când a reuşit să capete oarecare autonomie s-a produs o cădere bruscă a mecanismelor inhibitorii cu dezinhibiţia unor tendinţe instinctive şi ca urmare a început să practice prostituţia;
• cel de-al treilea copil, conflictual, irascibil, crescut într-un mediu unde dominau afectele primitive, brutale, explozive, care a neglijat aproape total educaţia copilului lăsându-l sub influenţa străzii, a conturat la vârsta pubertăţii trăsăturile psihopatiei excitabile, explozive.

Aducând în discuţie aceste modele de structurare a unor personalităţi dizarmonice, Kerbikov şi Ghindikin evidenţiază concordanţa dintre tipul personalităţii şi condiţiile de mediu în care s-a format, apreciind ca deosebit de important rolul factorilor de mediu în determinarea particularităţilor patologice atunci când aceşti factori sunt lăsaţi să acţioneze. Ei fundamentează în acelaşi timp valoarea incontestabilă a măsurilor de înlăturare a acestor influenţe în prevenirea structurării trăsăturilor patologice ale unei categorii de personalităţi dizarmonice.