Multe sunt grozaviile acestui pamant, urmari ale decadentei generate de renuntarea comuniunii omului cu Cel ce l-a creat, manifestari ale arogantei umane ce se pretinde a fi autosuficienta. Meniri nobile, de sorginte divina, de “a creste, a se inmulti si a stapani pamantul” au fost ratate, pervertite, denaturate.
Rezultatul: o omenire in deriva ce actioneaza mereu din deficit motivational, cautand cu disperare sa-si implineasca nevoile profunde insa, cel mai adesea prin surogate, placeri facile si ignorarea responsabilitatilor……
Primii loviti, afectati? copiii! nedoriti, neplanificati, conceputi accidental si apoi repudiati, amplifica panorama tragica a acestui veac.
Oricum i-am privi noi, ignorandu-i sau, dimpotriva, considerandu-i una dintre probleme sociale incomode, ei sunt copiii nostri, ai acestei natiuni – ei, copiii institutionalizati.
In Cuvantul Sau Dumnezeu ne atrage atentia asupra responsabilitatii si grijii pe care ar trebui sa o manifestam fata de acesti copii, avertizandu-ne ca “religiunea curata si neintinata, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor” (Iacov 1:27)
In Romania una dintre organizatiile care incearca prin diferite proiecte sa le fie aproape, sa le ofere grija si sustinere este “Misiunea Fara Frontiere” [MWB – “Mission Without Borders”]; intre actiunile acestei misiuni, la nivel national, se inscriu si taberele de vara.
Lucratorii MWB, oameni minunati (pe care m-am bucurat sa ii cunosc, sa colaboram), formand la nivel zonal echipe de voluntari slujesc copiilor oferindu-le vacante placute, de obicei in mijlocul naturii, cu jocuri, voie buna, muzica dar si consiliere, indrumare spirituala si discutii tematice.
Sunt cativa ani de cand particip ca voluntar la taberele organizate de MWB.
Pe unii dintre copii i-am vazut in tot acest rastimp cum cresc, cum se transforma, le-am vazut gradual devenirea.
Privirea lor e atat de sugestiva, ochii lor vorbesc mai mult decat iti spun ei in cuvinte. Daca as fi un artist iscusit as “scrie” un roman inedit alcatuit din capitole ce ar cuprinde fiecare cate un desen. Si-n aceste desene as surprinde privirea lor, an de an alta, expresie a sufletului si starii lor.
Pentru unul din anii trecuti privirea aceia ar fi a unor ochi tristi, impietriti pentru unii, plini de focul maniei si al revoltei sau dilatati de durere ai altora dintre ei. A fost un an in care atatea drame si tragedii am auzit din vietile lor incat m-am gandit “cum poate incapea atata durere si groaza in inima unor copii?”. Crime , batai si violente de tot felul petrecute cel mai adesea in sanul caminului ce ar fi trebuit sa le confere siguranta si protectie.
Un alt an, un alt capitol, alte expresii in privirile lor: ochi avizi, insetati dupa dragostea, atentia ce le pare aproape ireala pe care le-o acorzi. Sa fie oare adevarat? sunt si adulti care nu te insulta, care nu te dispretuiesc, care vad ceva bun in tine? Exista oare un liman sufletesc unde sa poti simti ca esti pretuit, ca viata ta conteaza, ca are sens sa traiesti, exista cu adevarat si merita sa nadajduiesti?…si privirea lor cauta sa distinga acea zare insorita, licarind in ochii lor cativa stropi de speranta.
Si an dupa an, privirea lor vorbeste, de cele mai multe ori striga dupa ajutor, cauta , alearga dupa certitudini.
Anul acesta, un nou capitol: le-am cautat privirea, m-am uitat dupa ochii lor. ..o noua fila se scrie, pentru multi dintre ei copilaria e trecuta, viata cu tumultul ei si-a pus deja amprenta. Privirea lor?….e acum fugara, mai pierduta.
Ma intreb, Doamne, cum vor fi capitolele ce se vor mai scrie inca si nu mi-e greu sa anticipez…doar daca…doar daca nu se va intampla o minune. Minunea “nasterii din nou” (Ioan 3) pe care o cerem de la Tine in inimile lor, pe care le-am zugravit-o inca un an si pentru care se merita sa mijlocim inaintea tronului Tau!
Se merita orice efort intreprins pentru a fi acolo, aproape de ei, pentru a le impartasi din Cuvantul vietii, pentru a le arata ca exista alternativa si pentru a le-o demonstra cat mai mult in mod practic.
Stefy
